Acum stiu

Peste cateva zile, vor fi deja 2 luni de cand am plecat din multinationala. Am rupt lantul, asa cum multor prieteni de-alor mei le place sa spuna. Si, intr-un fel, au dreptate. O multinationala vine cu multe parti bune, dar, in functie de pozitia pe care o ai in companie, poate ca, uneori, mai mult cu parti rele. Stiu, e totul o chestiune de perspectiva. La mine, paharul era mai mult pe jumatate gol. Ce sa faci, se mai intampla...

In astea 2 luni am cautat, buimaca, un drum pe care sa apuc, fara sa imi dau macar o zi ragazul sa respir o gura de aer proaspat si linistit, dupa atatia ani petrecuti in imbacseala si intr-o continua sufocare. M-am aruncat in cautarea a nici-eu-nu-stiam-ce si am avut parte de cateva experiente de viata unice. Am fost si la cate 3 interviuri pe zi, am cunoscut oameni frumosi si urati, domenii din cele mai diverse, companii mari si mici. Stiu toate intrebarile din inteviuri si raspunsurile la ele, am dat teste si am fost mai evaluata in tot acest rastimp decat am fost pana acum, la un loc. Am crezut si m-am indoit, am sperat si m-am desumflat, fara sa ma gandesc vreun moment la ce era cel mai important sa fac in acest moment al vietii mele.

Pana mai ieri, pluteam in deriva. Iesita destul de scamosata din toata povestea asta cu multinationala, am uitat sa ma intorc la mine si sa purtam o discutie serioasa, eu cu mine, despre ce vreau sa fac cu viata mea. Zilele trecute am inteles. Mi-a fost mai clar ca oricand si am simtit chemarea intr-o dimineata, fara sa ma mai fi asteptat sa se intample vreodata.

Am plecat cu gandul ca, in afara de a vorbi la telefon, nu mai stiu sa fac si altceva, ca nu am pasiuni pe care le-as putea dezvolta intr-o cariera si ca, poate, drumul meu in viata va ramane profund marcat de experienta celor 4 ani de call-center. I was sooooo wrong!!!!

Acum stiu ce vreau sa fac si cred ca, avand o destinatie catre care tind, drumul va fi mai putin important, fie el greu sau usor, mai scurt sau mai lung. Am ajuns sa visez noaptea ca fac asta, sa ma gandesc constant la "cum ar fi daca...", sa imi doresc si sa cred ca se poate. Important e ca stiu ce vreau. M-am intrors la mine.

Pornesc la drum, cu mintea limpede si pastrand in gand destinatia finala. Calatoria va fi, sunt convinsa, plina de aventuri si incarcata de experiente. De data asta, insa, va merita tot efortul, toate juliturile, toate muscaturile de vipere, fiecare broboana de transpiratie si fiecare pas catre bucuria de a face ceea ce imi place. Sunt sigura ca asa, nu va mai trebui sa muncesc nicio zi din viata mea.